Noaptea muzeelor la Consiliul Județean Cluj

Noaptea muzeelor la Consiliul Județean Cluj

După nu mai puțin de 18 ediții care s-au bucurat de un real succes în rândul publicului iubitor de cultură și de frumos, evenimentul european Noaptea Muzeelor revine, la Cluj-Napoca, cu o nouă serie de evenimente și activități destinate publicului larg ce se va derula sâmbătă, 13 mai 2023.

Cu acest prilej, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” din Ciucea, precum și Muzeul Apei ,,Leonida Truță”, instituții de cultură subordonate Consiliului Județean Cluj, vor putea fi vizitate gratuit. De asemenea, pe lângă expozițiile înscrise în programul lunii mai, muzeele și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, serviciu de specialitate din cadrul Consiliului Județean, pregătesc și o serie de evenimente special destinate acestei ocazii.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:Invit, pe această cale, clujenii și turiștii care ne vizitează județul în aceste zile, să profite de oportunitatea oferită și să treacă în număr cât mai mare pragul instituțiilor noastre de cultură. Nu vor regreta, cu siguranță, expozițiile pregătite vor fi cel puțin la nivelul așteptărilor iar vizitatorii vor avea parte de experiențe cu adevărat de neuitat”.

***

Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei prezintă o ofertă culturală semnificativă și diversificată de expoziții și un spectacol de teatru pentru Noaptea europeană a muzeelor, acestea urmând a se desfășura la sediul central al instituției – Palatul Reduta, între orele 18.00 – 00.00.

  • Expoziția foto-documentară ,,Redutele culturale din Transilvania și Banat” – aceasta își propune să evidențieze, cu ajutorul fotografiilor de arhivă, care a fost rolul acestor instituții de cultură de-a lungul timpului, cum s-a modificat arhitectura lor datorită diverselor politici urbanistice locale, ce evenimente mai importante au avut loc în clădirile de tip Reduta, ce personalități ale vremii au trecut pragul acestor „Redute”;
  • Expoziția ,,Un univers de basm în miniaturi” - cuprinde jucării, case de păpuși reprezentând interioare cu modul de viață al țăranilor și al micilor meșteșugari, din Völgység-Hegyhát (Ungaria), în miniatură. Piesele expuse aparțin artistei plastice Éva Áment;
  • Expoziția ,,Foc de soare” - cuprinde cel mai recent ciclu de picturi realizat de artistul Claudiu Presecan. Fiecare pictură a acestui „Foc de soare” reprezintă o căutare spirituală și personală a luminii necreate, primordiale, a frumuseții naturale întâlnite în munții Transilvaniei, a Paradisului pierdut;
  • Spectacolul de teatru ,,Oameni. De vânzare” - un proiect de teatru documentar, care reunește filmul, teatrul și fotografia. Acesta expune situația comerțului cu etnici germani din România comunistă, care între anii 1969-1989 au fost vânduți Republicii Federale Germane. Spectacolul susținut de Teatrul German de Stat Timișoara, în regia lui Carmen Lidia Vidu va avea loc sâmbătă, 13 mai a.c., începând cu ora 19.00.

          La fel ca în fiecare an, și Muzeul de Artă Cluj-Napoca vine în întâmpinarea publicului cu un program dedicat Nopții Muzeelor, ce se va derula între orele 18.00 – 00.00. Pe lângă Expoziția permanentă – Galeria Națională, care se desfășoară de-a lungul a 15 săli, și unde pot fi văzute 138 de piese de pictură și 15 piese de sculptură selectate din patrimoniul muzeului, vizitatorii vor putea lua parte la încă cinci expoziții.    

  • Expoziția de pictură ,,Horea Paștina. ,,Cruce, iubire de frumos” - ai cărei curatori sunt Oliv Mircea și Dan Breaz;
  • Expoziția ,,Realitatea oglindită” - care reunește lucrări ale artistei Székely Annamária;
  • Expoziția de grup ,,În Mormânt, Viață” - propune o meditație asupra vulnerabilității și efemerului vieții, precum și a posibilității omului de a-și depăși statutul de ființă creată, pentru a participa la viața Creatorului său;
  • Expoziția de grup ,,Ecouri din sacralitate” – prezintă diversele ipostaze ale sacralității, sub forma unor lucrări care oferă publicului o incursiune aparte într-o lume a spiritualului și a credinței;
  • Expoziția de grup ,,Put it in other words. Lost in translation” - își propune reconsiderarea parcursului muzeal ca experiență artistică.  

          Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea, este și în acest an, parte a  acestui mare eveniment așteptându-și publicul cu o serie de evenimente special dedicate acestei ocazii. Programul va debuta, la ora 16.30, cu oficierea unui parastas cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului, publicistului, savantului și politicianului Octavian Goga. Acesta este organizat în colaborare cu Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului” și va avea loc la ,,Mausoleul Iubirii”.

          De asemenea, pe lângă expozițiile permanente, vizitatorii muzeului vor putea admira următoarele expoziții temporare:

  • Expoziția literară și fotografică dedicată poetului Octavian Goga ,,Eu sunt o lacrimă târzie…”;
  • Expoziția comemorativă de carte ,,Volumele lui Octavian Goga”;
  • Expoziția de documente, fotografie și artă plastică ,,Octavian Goga – personalitate marcantă în literatura și politica românească interbelică”;
  • Expoziția inedită de documente și carte ,,Prietenia dintre Octavian Goga și Familia Regală”.

          Participanții la eveniment se vor bucura și de câteva momente lirice de excepție, prezentate de către membrii Cenaclului literar - artistic ,,Sublim” și ai Cenaclului literar - artistic al cadrelor didactice ,,Octavian Goga” din Cluj-Napoca, dar și de câteva momente artistice susținute de către elevii Școlii Gimnaziale de Muzică ,,Augustin Bena” Cluj-Napoca și ai Școlii Gimnaziale ,,Octavian Goga” Ciucea.

          Tema din acest an a ,,Nopţii Muzeelor” de la Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea va fi ,,Castelul de la Ciucea – simbolul peste timp al îmbinării armonioase a două culturi”, iar acţiunea în sine, care va începe la ora 17.00, va conţine două discursuri: ,,Prietenia exemplară dintre Octavian Goga şi Ady Endre” și ,,Relația de prietenie dintre Octavian Goga și Familia Regală”, alocuțiune susținută de către cunoscutul jurnalist Claudiu Pădurean, membru ANRM (Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei).

          Nu în ultimul rând, Muzeul Apei ,,Leonida Truță” se va alătura demersurilor prin care este marcată Noaptea Muzeelor și își va deschide porțile pentru toți cei care doresc să cunoască o frântură din istoria alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca și să se familiarizeze cu exponate atât din România, cât și din întreaga lume.

          Programul de vizitare al muzeului va fi între orele 18.00 – 00.00, iar pentru cei care nu dispun de mijloace de transport, Compania de Apă Someș SA pune la dispoziție un microbuz care va asigura transportul către Muzeul Apei din oră în oră, doritorii urmând să fie preluați din Piața Lucian Blaga (din fața Casei de Cultură a Studenților ,,Dumitru Fărcaș” Cluj-Napoca).

          Deviza Muzeului amintește de un adevăr universal valabil: ,,Apa este viață!”, astfel cei care îi vor călca treptele vor avea posibilitatea să urmărească, prin vizualizarea exponatelor, istoria alimentării cu apă a municipiului, începând de la darea în folosință a primei surse de apă în 1887, documente de la începuturile funcționării Uzinelor de Apă și Canalizare ale orașului, unelte utilizate în cadrul desfășurării activității specifice de asigurare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, colecția de capace de canal care conține exponate din toată Europa și multe altele.

Tot cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, serviciu de specialitate din cadrul forului administrativ județean, își va desfășura activitatea conform unui program prelungit, în intervalul orar 09.00 – 00.00. Turiștii, precum și publicul interesat, vor fi, astfel, informați asupra activităților și expozițiilor organizate de toate muzeele și centrele de cultură ale județului Cluj participante la acest eveniment. De asemenea, angajații CNIPT Cluj vor oferi materiale de promovare precum pliante, broșuri, flyere, hărți turistice, prezentări multimedia, vederi, semne de carte etc, cuprinzând principalele obiective turistice din municipiu și din județ, în vederea creșterii circulației turistice locale și regionale.

       Desfășurat, anual, sub patronajul Consiliului Europei, al UNESCO și al Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM), evenimentul cultural inițiat de către Ministerul Culturii și Comunicării din Franța reprezintă o modalitate de marcare a identității europene.