"Amintirea lui Petőfi în Sighișoara și Ardeal nu aparține doar puținilor maghiari din Albești, ci și întregii națiuni în general, atât din punct de vedere etnic, cât și din punct de vedere cetățenesc, și chiar tuturor celor care se află mereu în luptă pentru libertate", scrie Benkő Levente, redactorul șef al revistei Művelődés, în editorialul din luna mai al revistei. Articolul său se leagă de un studiu realizat de Szabó József, președintele Asociației Culturale Petőfi Sándor din Albești și îngrijitorul sitului memorial Petőfi, care rezumă istoria evenimentelor locale organizate pentru a-l comemora pe Petőfi.
În rubrica ”Emlék-lapok”/"File de memorie" Borbély Éva prezintă problemele generale legate de alimentația armatei prin analiza unui manual scris pentru un curs de bucătărie militară din 1942, însoțită de o rețetă legată de această temă. În aceeași rubrică, istoricul de artă Sümegi György republică un eseu din 1914 al poetului și traducătorului literar Kádár Imre.
În cadrul rubricii ”Kérdező” / ”La întrebări” P. Buzogány Árpád vorbește cu Sándor-Zsigmond Ibolya, muzeolog din Cristuru Secuiesc, care se pregătește să publice o nouă colecție de cărți poștale despre oraș, însoțite de poveștile din spatele lor.
Articolul lui Zilahi Nono despre artistul Sipos Sándor, născut în Lupeni, județul Harghita, și stabilit la Montreal, apare în cadrul rubricii ”Galéria”/”Galerie”.
În rubrica ”Vadrózsák”/”Flori de măceș” Suba László publică un articol despre constructorii de trăsuri din Chibed, iar Balázs Lajos semnează o recenzie a cărții lui Halász Péter despre cultura tradițională a maghiarilor din Moldova, intitulată „Ninc, ki gondot üszeljen ránk”/”N-avem pe nimeni care să aibă grijă de noi”.
În rubrica seriei ”Hétköznapi hőseink” / ”Eroi de toate zilele” publicăm continuarea articolului din numărul precedent al revistei, în care Mihály Izabella, Kölcze Henrietta și Márk Arnold îl comemorează pe Tőkés József, fost preot reformat, personalitate celebră a satului lor, Malnaș din județul Covasna.
Fotografia de pe coperta din față a revistei a fost realizată de Molnár Szabolcs, iar cea de pe coperta din spate prezintă unul dintre creațiile lui Sipos Sándor. Celelalte fotografii și ilustrații ale acestui număr provin din arhive publice și din colecțiile personale ale autorilor.