Editorialul numărului din luna iunie, intitulat „A református egység napja” („Ziua unității reformate”), este semnat de către preotul clujean Péter István. Autorul creionează câteva gânduri despre o aniversare importantă în rândul credincioșilor reformați, Ziua unității reformate, sărbătorită în data de 22 mai 2016. Această religie, precum și toate manifestările acesteia au suferit schimbări radicale de-a lungul celor 500 de ani de existență, fiind influențată în mod continuu de factori istorice, politice și geografice. Totuși, autorul subliniază faptul că în spita acestor schimbări credința și bazele de evanghelizare ale religiei (nu doar ale celei reformate, ci și ale celei romano-catolice, evanghelice și unitariene) au reușit un lucru foarte important, ci anume să-și păstreze puterea de a uni maghiarii de pretutindeni.
În cadrul rubricii „Könyvesház” („Casa cu cărţi”) istoricul și profesorul Egyed Ákos își exprimă gândurile legate de scrierea și apariția unei cărți semnificative despre istoria Secuimii. Cartea, o lucrare amplă scrisă de istorici renumiți și publicată în trei volume, remediază multe lipsuri din punct de vedere istoric, iar întregul proces de realizare al acesteia a fost motivat de un scop foarte bine definit: să ofere o imagine generală cuprinzătoare despre trecutul Ținutului Secuiesc și despre particularitățile istoriei secuilor.
În cadrul rubricii „Galéria” („Galerie”), istoricul de artă Bellák Gábor din Budapesta semnează un articol despre expoziția realizată din picturile lui Csontváry Kosztka Tivadar, organizată la Muzeul Secuiesc al Ciucului. În articolul său autorul (și în același timp curatorul expoziției) relatează cele mai importante aspecte ale vieții unuia dintre cei mai mari și renumiți pictori maghiari, de la începuturile și circumstanțele pornirii farmacistului pe drumul artei până la călătoriile și influențele care l-au determinat să creeze cele mai renumite picturi ale sale, cum ar fi Cedrul singuratic sau Bătrânul pescar. Expoziția a fost organizată cu ocazia aniversării de 163 de ani de la nașterea pictorului, și precum spune și autorul articolului, „în opera sa s-au unit în mod special individualismul universal al romantismului și drumurile moderniste de căutare a idealurilor, însă arta lui a rămas independentă de diferitele școli sau stiluri. Csontváry este unic și fără pereche, exact ca un număr prim. Exact ca și numărul 163.”
În cadrul rubricii „Színpad” („Scenă”), în articolul său intitulat „Tanzen un springen, singen und klingen”, profesorul de muzică Cs. Szabó András din Miercurea-Ciuc prezintă programul următoarei ediții a Festivalului de Muzică Veche, organizat între 14 și 17 iulie 2016. Ca în anii precedenți, și ediția din acest an are o tematică, evenimentele fiind axate în jurul muzicii germane, precum arată și moto-ul festivalului. În încheierea articolului autorul scoate în evidență faptul că acest festival a fost organizat pentru prima oară în anul 1980, însă între 1986 și 1989 a fost interzis de regimul de pe acea vreme. După revoluția din 1989 Centrul Cultural Județean Harghita și Consiliul Județean Harghita au reînviat acest eveniment unic, la care participă muzicieni și ansambluri de muzică veche din întreaga Europa, și în cadrul căruia nu numai spectatorii se pot bucura de muzica vremurilor de demult, ci și muzicienii locali au ocazia să participe la masterclass-uri ținute de cei mai remarcabili meșterii europeni.
În cadrul rubricii „Közösség” („Comunitate”) organizatorul de evenimente culturale și directoarea Centrului Cultural Județean Harghita, Ferencz Angéla, și sociologul Silló Ágota din Miercurea-Ciuc, în articolul intitulat „Romák közössége a vizuális művészeteken keresztül” („Comunitatea rromilor prin artele vizuale”) prezintă programul derulat de către Centrul Cultural Județean Harghita între vara anului 2015 și primăvara anului 2016. Finanțat din fonduri norvegiene, acest proiect a inclus două tabere de fotografie și realizarea a două filme documentare. Atât expoziția organizată din fotografii, cât și filmele tratează subiectul identității etnice a rromilor, a modului lor de a trăi și a fi, iar scopul acestui proiect a fost ca prin atragerea atenției asupra acestei minorități publicul să găsească moduri eficiente de conviețuire cu aceste comunități.
În cadrul rubricii „Közösség” („Comunitate”) Ábrám Noémi, organizator de evenimente culturale din Târgu-Mureș, semnează un articol despre arta lui Fekete Pál. Sculptorul originar din Vețca, județul Mureș, conform autoarei articolului este un adevărat „artist al vieții”. Creațiile sale ușor caricaturistice, realizate din lut, evocă lumea rurală din care provine artistul, dar aceste mici sculpturi nu sunt singurii pentru care numele lui Fekete Pál trebuie reținut. Angajându-se în folosul comunității a derulat mai multe proiecte de „salvare” a valorilor locale, a organizat mici echipe cu care a renovat zeci de case țărănești, și a început să colecționeze obiecte tradiționale și vechituri, expunându-le în muzeul satului fondat de el. Fiind ales primar al satului, a continuat și continuă să organizeze tabere pentru copii, degustări de vinuri și alte evenimente care promovează și păstrează cultura maghiară.
În cadrul rubricii „Enciklopédia” („Enciclopedie”) profesorul universitar clujean Cseke Péter publică un articol despre scriitori maghiari ardeleni care și-au desfășurat activitatea la ziarele din perioada interbelică.
În cadrul rubricii „Emlék-lapok” („File de memorie”) profesorul universitar Fülöp László, din orașul Kaposvár (Ungaria) prezintă portretul contelui Béldi Pál din Ozun. Scopul articolului este acela de a rezuma pe scurt principalele evenimente ale vieții generalului și omului de familie, concentrându-se asupra testamentului acestuia.
În cadrul rubricii „Vadrózsák” („Flori de măceş”) etnograful clujean Peti Lehel semnează o recenzie a cărții lui Halász Péter, intitulat „Cserefának füstje hozta ki könnyvemet…” („Fumul stejarului m-a făcut să plâng…”). Această colecție de studii etnografice, publicată de Asociația Etnografică Kriza János în 2015, este o lucrare amplă a celui mai renumit specialist etnograf care s-a concentrat asupra dezvăluirii culturii ceangăilor din Moldova.
Coperta din faţă a revistei este ilustrată cu o fotografie realizată de Ádám Gyula în curtea Cetății Mikó din Miercurea-Ciuc cu ocazia ediției precedente a Festivalului de Muzică Veche. Pe coperta din spate se poate vedea pictura lui Csontváry Kosztka Tivadar, intitulat Priveliștea orașului Selmecbánya. Celelalte fotografii și ilustrații ale revistei au fost realizate de către Nagy Gyöngyvér, Ádám Gyula, Incze László, Miklós Csongor, Bálint Zsigmond și Szigeti Vajk.
