Februarie

februarie

În editorialul din luna februarie redactorul-șef al revistei Művelődés, Dáné Tibor Kálmán, așterne câteva gânduri legate de Premiile pentru Cultura Contemporană Maghiară din Transilvania. Acestea, ca și în anii precedenți, au fost decernate de către UDMR în data de 22 ianuarie, în Ziua Culturii Maghiare. De șapte ani, prin acordarea acestor premii (în trei categorii: literatură, artele plastice și artele spectacolului) se onorează activitatea acelor artiști maghiari din Ardeal, care s-au remarcat prin creațiile, operele și performanțele lor. În acest an, la gala organizată în clădirea Casinoului din Cluj-Napoca Premiile pentru Cultura Contemporană Maghiară din Transilvania au fost înmânate scriitorului clujean Zágoni Balázs, pictorului timișorean Köteles Pál și actorului clujean Hatházi András. Uniunea a acordat și un al patrulea premiu traducătorului și regizorului Marius Tabacu, onorându-i astfel activitatea profesională și talentul de a transpune numeroase texte literare maghiare în limba română, în special trilogia lui Bánffy Miklós, care este considerat cea mai complexă și mai amplă lucrare a sa, și care prezintă în detalii mentalitatea maghiară și română transilvăneană din deceniile dintre Compromisul austro-ungar și izbucnirea Primului Război Mondial.

În continuare publicăm discursurile rostite în cadrul galei de premiere: cuvântarea lui Kelemen Hunor, președintele UDMR, discursul lui Brendus Réka, adjunctul-şef al departamentului din cadrul Secretariatului de Stat pentru Politică Naţională al Oficiului Ungar al Premierului, respectiv cele patru laudatio ale premianților, prezentate de către Rostás-Péter István, ziarist și redactor de radio din Cluj-Napoca, Szekernyés János, ziarist și istoric timișorean, președintele filialei din Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Bessenyei Gedő István, teatrolog și director al Trupei „Harag György” din Satu-Mare, Kósa András László, directorul Institutului Balassi din București, și istoricul Lucian Nastasă-Kovács, directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

În cadrul rubricii „Közösség” („Comunitate”), în articolul său intitulat „A szoba olyan könyv nélkül, mint az ember lélek nélkül!” („Camera fără carte este ca și omul fără suflet!”), poetul Szente B. Levente din Cristuru Secuiesc semnează o discuție cu scriitorul și etnograful Gálfalvi Gábor despre temele principale în jurul cărora și-a construit operele: legăturile dintre om și peisaj, spațiile rurale, meșteșugurile tradiționale.

În cadrul rubricii „Enciklopédia” („Enciclopedie”) profesorul pensionar Spaller Árpád din Gyál, Ungaria, semnează un articol comemorativ despre predecesorii săi, familia Spaller din Cluj, renumită pentru construirea și comercializarea vestitelor sobe și șeminee din teracotă sub același nume.

În cadrul rubricii „Emlék-lapok” („File de memorie”), în articolul său intitulat „Töredékek Pataki István radnóti lelkész életéből” („Fragmente din viața preotului Pataki István din Iernut”), profesorul universitar pensionar Fülöp László din Kaposvár, Ungaria, prezintă pe scurt principalele evenimente din viața preotului reformat în baza paginilor rămase din jurnalul acestuia. Jurnalul a fost scris între anii 1672 și 1705, și oferă cititorului de astăzi o imagine amplă a vieții de zi cu zi a omului simplu din secolul al XVII-lea, precum și o reconstituire unică a întâmplărilor specifice din viața unui tânăr care pășește pe drumul educației în perioada respectivă.

În cadrul rubricii „Könyvesház” („Casa cu cărţi”) istoricul și doctorandul din Cluj-Napoca, Horváth Csaba, semnează recenzia cărții intitulate „Torda vármegye és Aranyosszék szabadságharca 1848-49-ben” („Revoluția comitatului Turda și Scaunului Secuiesc al Arieșului în 1848-49”), scrisă de Süli Attila.

În cadrul rubricii „Színpad” („Scenă”) istoricul și organizatorul de evenimente culturale Csirák Csaba din Satu-Mare semnează un articol despre dramele lui Páskándi Géza, respectiv spectacolele realizate în baza acestora și jucate pe scena teatrului maghiar din Satu Mare.

Coperțile din faţă și spate ale revistei sunt ilustrate cu fotografii realizate de Gönczy Tamás la gala de decernare a Premiilor pentru Cultura Contemporană Maghiară din Transilvania. Celelalte fotografii și ilustrații ale revistei, pe lângă cele de arhivă, au fost realizate de către Gönczy Tamás și Szél Lajos.