2014 noiembrie

v

Editorialul numărului din luna noiembrie este semnat de Erika Zonda, manager al proiectului „Összetartozunk” („Suntem fii aceluiaşi neam”), din cadrul Consiliului Judeţean Harghita, proiect ce vizează organizarea de evenimente culturale comune între maghiarii din Ţinutul Secuiesc şi cei din diaspora ardeleană. Prin acest proiect, iniţiatorii ei încearcă a oferi maghiarilor din diasporă, de multe ori şi în multe cazuri cu posibilităţi infime de a învăţa în limba lor maternă, accesul la cultura maghiară, proiect lansat în anul 2009. „Este imperios necesară păstrarea identităţii naţionale, obiceiurile, dansurile, cântecele, poveştile, credinţa, cultura şi arta strămoşilor noştri, a tot ceea ce prin care vom putea rămâne maghiari aici, acasă, pe pământul nostru natal” – conchide Erika Zonda.

În cadrul rubricii „Közösség” („Comunitate”), profesoara de muzică Éva M. Vera Nagy, originară din Ungaria, stabilită în România în anul 2004, relatează experienţa sa de dascăl din Transilvania, o experienţă cât se poate de frumoasă şi plină de împliniri, deoarece, împreună cu colegii ardeleni, ea a reuşit să fondeze un minunat cor, format din copii de la Sovata şi de pe Valea Nirajului, denumit „Marosszéki Kodály Zoltán Gyermekkar” (Corul de Copii „Kodály Zoltán” din Ţinutul Mureşului). Acest cor a luat parte la nenumărate festivaluri şi concursuri internaţionale în Italia, Slovenia, Austria, Elveţia, Ungaria, cel mai recent succes obţinându-l la festivalul de la Neuchatel (Elveţia), unde a obţinut medalia de aur, în faţa unor coruri renumite din Paris, Helsinki, Buenos Aires, Budapesta etc. În cadrul aceleiaşi rubrici etnograful, profesor de dans popular din Sf. Gheorghe, Endre Virág tratează despre necesitatea însuşirii dansurilor populare încă din vârsta copilăriei şi experienţele sale din cariera sa de profesor.

În cadrul rubricii „Színpad” („Scenă”) Kata Kisó Palocsay, asistent universitar din Cluj, continuă serialul său, intitulat „Bábszínház az egész világ” („Lumea întreagă e un teatru de păpuşi”).

În cadrul rubricii „Nyitott szemmel” („La taifas”) actorul clujean Róbert Laczkó Vass continuă serialul său de convorbiri, organizat în cadrul seratelor de la Casa Memorială „Györkös Mányi Albert”. Invitaţii sunt alpiniştii clujeni Csaba Bánhegyesy şi fiica sa, Nóra Orsolya Bánhegyesy, care povestesc, în episodul ajuns la numărul 3, experienţa trăită în timpul drumeţiilor prin Munţii Himalaya.

În cadrul rubricii „Enciklopédia” („Enciclopedia”), jurnalistul timişorean János Szekernyés prezintă istoria a 174 de ani a bisericii evanghelice din oraşul de pe malul Begăi, lăcaş de cult construit prin eforturile comune ale enoriaşilor evanghelici şi reformaţi, inaugurată şi sfinţită şi cu ajutorul comunităţii ortodoxe din oraş. Profesorul şi istoricul clujean Zoltán Vincze relatează unele aspecte, necunoscute, ale eforturilor arhitectului şi scriitorului Károly Kós, pentru salvarea de la demolare, în anul 1922, a bisericii medievale de la Bicălatu (judeţul Cluj).  

În cadrul rubricii „Galéria” („Galeria”), istoricul de artă Imola Magyarosi, din Sf. Gheorghe, tratează subiectul relaţiei om – cal, în artă, cu ocazia vernisajului expoziţiei „Incitato”, de la Braşov.

În cadrul rubricii „Könyvesház” („Casa cu cărţi”), József Máriás, scriitor din Nyíregyháza (Ungaria) semnează recenzia cărţii lui Kálmán Kiss, volum intitulat „Túrterebes földrajzi neveinek története” („Istoria toponimelor localităţii Turulung”, judeţul Satu Mare)

În cadrul rubricii „Vadrózsák” („Flori de măceş”) istoricul János Mihály, din Lueta (judeţul Harghita) prezintă casa ţărănească din aceeaşi localitate, de pe malul Homorodului Mic, casă renovată şi mobilată cu mobilier original, prin grija unor oameni inimoşi, în colaborare cu autorităţile locale.

Coperta din faţă a revistei este ilustrată cu o fotografie cu Corul de Copii „Kodály Zoltán” din Ţinutul Mureşului, aflaţi în vizită la catedrala romano-catolică de la Şumuleu Ciuc. Pe coperta din spate se poate vedea bustul din stejar, intitulat „Árva Bethlen Kata”, operă a sculptorului clujean András Kós (1914–2010). Fotografia a fost realizată de către fotograful clujean Miklós László.